ZIUA BUCURIEI, ZIUA INVIERII

(Click pentru a mari imaginea)


SPUNE DA EDUCATIEI

În cadrul campaniei „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar”, demarată de Radio Star, trupa de teatru „SublimArt” din Brașov propune făgărăşenilor o experiență inedită: să participe activ, ca spectatori, la o piesă de teatru. Experimentul face parte din Teatrul Forum, o formă de manifestare artistică ce se ocupa strict cu situațiile negative din viața oamenilor.
Prin piesa de teatru intitulată „Spune DA educaţiei!”, actorii vor încerca să scoată în evidenţă cauzele principale ale abandonului școlar. Astfel, pe lângă lipsa banilor, există şi alte cauze care merită cunoscute şi soluţionate: dezinteresul faţă de şcoală, necunoaşterea de către elevi a consecinţelor pe termen lung ale abandonului şcolar, conflictele din cadrul familiei, plecarea ambilor părinţi la munca în străinătate, conflictele cu alţi elevi din şcoală etc.

(Click pentru a mari imaginea)


FATA BABEI SI FATA MOSNEAGULUI

Actori ai Teatrului „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe
Poveştile… Sunt nelipsite din viaţa copiilor. Îi modelează, îi fac să creadă în bine, în zâne şi prinţi şi îi mai învaţă că binele învinge întotdeauna în faţa răului.
Deci povestea învaţă, povestea modelează, povestea modifică comportamente. Ne naştem şi ascultăm poveşti, iar la un moment dat vom spune poveşti copiilor noştri.
Transpuse scenic poveştile „prind” la toate categoriile de vârstă.

(Click pentru a mari imaginea)


FILMUL DE CE EU?

Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

(Click pentru a mari imaginea)


INCA-I BINE!

Actorii: Rodica Popescu Bitănescu, Răzvan Hîncu, Radu Solcanu, Ștefana Ionescu – Darzeu, Giliola Motoi, Iuliana Călinescu
Purtând titlul sugestiv –„ Încă-i bine!” – piesa este o comedie de tranziție, plină de adevăruri despre agitatul nostru prezent şi care o are în rol principal pe îndrăgita actriţă Rodica Popescu Bitănescu.
Totul se întâmplă la o petrecere de pomină, la o gazdă oarecare.
Se vorbește despre libertate, dictatură, imoraliate, gelozie, trădare, credință, afaceri, despre iubire și bani…..

(Click pentru a mari imaginea)


CAMPIONATELE NATIONALE DE FITNESS SI CULTURISM

(Click pentru a mari imaginea)

 


ALICE IN TARA MINUNILOR

Teatrul Ariel din Târgu Mureș
Alice în ţara minunilor, binecunoscuta poveste scrisă de Carroll Lewis, şi dramatizată de Geogeta Lozincă,
îi poartă pe micii spectatori într-o lume a imaginaţiei, plină de farmec şi întâlniri neaşteptate.
Iepurele Alb, Pisica de Cheshire, Omida înţeleaptă, Ducesa, Pălărierul nebun, Regele şi Regina cea crudă sunt câteva din personajele cu care se întâlneşte Alice în călătoria ei.
Scenografia plină de fantezie, cântecele, ritmul alert, transformările personajului principal din mare în mic şi apoi în foarte mare, spiritul ludic, discursul dramatic şi regia plină de acurateţe sunt ingredientele ce fac ca acest spectacol să fie urmărit cu plăcere.

(Click pentru a mari imaginea)

 


DAR PENTRU MAMA

Trupa de dansuri a Clubului „Imperial” Făgăraş; Trupa de dans Hansel și Gretel – Pirații; Trupa de street dance „Crew”; Trupa de dans Hansel și Gretel – vals mic și mare; Trupa „Ilustrul teatru” a Clubului Copiilor Făgăraș; Trupa de dans „Parada VIP”; Clasa de canto a Clubului Copiilor Făgăraș; Grupa mică a Ansamblului „Făgăraşul” – dans ; Grupul „Mugurași făgărăşeni”; Corul de copii „Allegro” şi trupa de teatru „Thalia”
Mai multe trupe de copii şi adolescenţi îşi dau concursul pentru a-şi face mândre mamele şi bunicile.

(Click pentru a mari imaginea)

 


TAKE, IANKE SI CADIR

Actorii: Ioan Gyuri Pascu, Niculae Urs, Doru Ana, Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea şi Andrei Roşu.
Subiectul este vechi şi deopotrivă de actualitate, povestea a trei negustori din provincie – unul român, altul evreu şi al treilea turc – pe care-i leagă o prietenie de-o viaţă. Prejudecăţile etnice şi religioase nu lipsesc atunci când Take află că băiatul lui e îndrăgostit de fata lui Ianke şi cei doi vor să se căsătorească, socotind că o asemenea căsătorie nu este posibilă. Dramaturgul tratează cu umor şi multă înţelegere umană conflictul la care au ajuns cei doi taţi când au aflat de iubirea copiilor, înlăturat în cele din urmă de vicleşugurile ticluite de Cadâr, care vrea să vadă copiii fericiţi şi reuşeşte să-i convingă şi pe taţii lor că acesta este cel mai important lucru.

 


DRAGOSTEA-I CA SI O RAIE

Participanţi: Formaţia Sirinx, trupa de teatru „Thalia” şi corul de copii „Allegro”
Evenimentul este conceput ca o manifestare muzicală îmbinată cu momente de teatru, ce își dorește să aducă în prim plan arta noastră populară și să îi ofere considerația ce i se cuvine. Data de 24 februarie marchează începutul primăverii, renașterea naturii, a dragostei. Conform tradiției, fetele şi băieţii se întâlnesc în această zi pentru ca iubirea lor să dureze tot anul. Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de aceea am realizat un spectacol de muzică uşoară şi populară, cu cele mai frumoase cântece de dragoste româneşti.

(Click pentru a mari imaginea)