Piesa de teatru ”ACTRIȚELE”

Duminică, 10 martie 2019, ora 19.00 se va juca piesa de teatru ”ACTRIȚELE”
Trei prietene bune, pe care în vremea studenției le-a apropiat dragostea mistuitoare pentru teatru, au scos la iveală în fața unui public cuprins de suspans și fascinație, o frântură din frământările de dincolo de cortină. Florinei Cercel i se potrivește ca o mănușă ipostaza actriței îndelung aclamate pe marile scene europene, actrița celebră pe micul ecran pare să fi fost “creionată” de autor chiar pentru Carmen Tănase, iar povestea actriței ce a renunțat la lumina orbitoare a reflectoarelor pentru zona mai puțin vizibilă, a producției sș-a asumat-o într-o manieră foarte convingătoare Dana Dogaru. Anca Dinicu întregește peisajul din postura viitoarei actrițe, actualmente studentă la facultatea de actorie. Ea este cea care cu determinarea și curajul vârstei, dar și prin candoarea specifică oricăriu început de drum, găsește cheia spre inima celor trei veterane ale lumii artistice și face ca amintirile să fie descătuşate din cufărul lor și să ajungă direct în sufletul spectatorului.
O poveste despre fragilitatea și delicatețea sufletului de artist, ce nu poate fi povestită, ci doar văzută și simțită.
Distributia:
Gloria Marc – FLORINA CERCEL
Assumpta Roca – CARMEN TĂNASE
Maria Canihal – DANA DOGARU
Fata – ANCA DINICU
REGIA – CRISTIAN IOAN
COSTUME – CORINA GRĂMOȘTEANU
Preț bilet 40 LEI. Preț redus 20 LEI (pentru elevi și pensionari)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *